Dacă nu aţi mai auzit până acum de marca italiană De Tomaso,
apelaţi la „gugăl” sau la cei care au cel puţin 30 de ani – aceştia
îşi vor aminti de fenomenalul supercar De Tomaso Panthera,
un rival de temut pentru Ferrari sau Lamborghini în anii
’70-’80.
Din păcate pentru această marcă într-adevăr istorică, în
ultimele două decenii a stat la naftalină, deşi din când
în când câte un designer pasionat mai aducea la lumină numele De
Tomaso, fără sorţi de izbândă. Cele mai interesante „scântei” au
fost omagiul adus de Stefan Shulze lui
De Tomaso Panthera, precum şi propunerea virtuală a danezului
Frederick Tjellesen,
De Tomaso Ghepardo.
Acum, însă, iată-ne în faţa primului model De Tomaso
real, „în carne şi oase”, după o lungă perioadă de aşteptare. De
Tomaso SLC a fost prezentat, în avanpremiera Salonului Auto
Geneva 2011, într-un eveniment special, în Italia,
la Livorno.
Din păcate, nu putem spune că evenimentul a fost la
înălţimea aşteptărilor din punct de vedere al unei
lansări. Informaţiile şi imaginile sunt foarte puţine,
sporindu-ne curiozitatea pentru ceea ce vom vedea la Geneva 2011.
Prin urmare, s-ar putea ca video-ul să vi se pară plictisitor, în
centrul atenţiei aflându-se noul preşedinte al companiei Gianmario
Rossignolo şi câteva figuri politice din Italia.
De Tomaso SLC – modelul care reinvie marca italiana de pe
tare.ro
Revenind la De Tomaso SLC,
trebuie specificată sursa indicativului: Sport Luxury Car.
Este adevărat, probabil mulţi veţi indica şi sursa de inspiraţie a
aspectului general:
BMW Seria 5 GT. Totuşi, este greu să îl acuzi pe Pininfarina de
plagiat în stil chinezesc, De Tomaso SLC având un stil distinct, de
crossover de lux.
Până când vom avea nişte imagini oficiale cu maşina, din care să
ne dăm seama cu adevărat care sunt liniile sale şi ce surprize ne
relevă interiorul, mai putem aminti faptul că sunt anunţate
trei motoare pentru De Tomaso SLC: un V8 pe benzină, de
524 CP, un V6 tot pe benzină, de 296 CP, precum şi un V6 diesel, de
247 CP. Transmisia va fi automată, iar tracţiunea integrală va fi
standard pe toate versiunile.
Preţul de bază vehiculat pentru De Tomaso SLC se
cifrează la 85.000 euro, versiunea cu motor V8
preconizându-se că va porni de la 130.000 euro. Nu ne îndoim că
nivelul de lux justifică aceste sume, dar rămâne de văzut dacă
acest crossover de lux „made in italy” îi poate convinge pe cei
interesaţi de un BMW Seria 5 GT sau, de ce nu, chiar BMW X6.